vineri, 11 mai 2012

Dezbatere „Promovarea valorilor europene - factor al progresului învățământului românesc”

Ieri, 11 mai 2012, la Colegiul Național „Unirea” a avut loc dezbaterea inclusă în proiectul „Împreună suntem Europa”: „Promovarea valorilor europene - factor al progresului învățământului românesc”.

La eveniment au participat aproximativ 30 de elevi din clasa a IX-a, care s-au implicat activ în găsirea unor soluții privind problemele actuale.


S-a discutat despre Uniunea Europeană, despre Consiliul Național al Elevilor - discuție care a stârnit interesul elevilor -, despre valorile și respectarea lor în educația românească.

Discuția a pornit de la o prezentarea a Uniunii Europene, a simbolurilor sale și a avantajelor pe care le oferă. Elevii au identificat atât avantaje oferite ( de exemplu, o mai bună mobilitate ), cât și dezavatanje ( de exemplu, faptul că România este afectată de ceea ce se întâmplă în alte țări ale UE mult mai ușor).

Prezentarea Consiliului Național al Elevilor, ca promotor al valorilor europene, a atras atenția elevilor asupra șanselor oferite de această structură, asupra valorilor pe care se bazează și a modului cum sunt aplicate. Un punct de interes a fost reprezentat de alegerile demogratice care se realizează anual în structură, elevii arătându-se interesați să participe.


S-a discutat despre valorile europene, cea mai mare atenție căzând, de această dată, pe egalitate. Elevii au venit cu propuneri precum:
  • asigurarea transparenței privind accesul egal la funcții, atât pentru bărbați, cât și pentru femei;
  • eliminarea corupției din sistemul educațional pentru asigurarea unui mediu egal pentru toți elevii.
  • realizarea unor campanii care să atragă atenția asupra problemelor de mai sus.
Dezbaterea a durat aproximativ o oră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu